In urma concursul din data de 16.02.2023,organizat in vederea ocuparea postului Economist, la Biroul de Contabilitate s-a prezentat urmatorul candidat:
Nr.Ctr | Nr.Înregistrare | POSTUL PENTRU CARE CANDIDEAZĂ | REZULTATUL |
1 | CV 345 | ECONOMIST | Admis |
Pentru concursul din data de 16.02.2023, organizat in vederea ocuparii postului mai sus s-a depus 1 dosar, care a fost admis.
Nr.Ctr | Nr.Înregistrare | POSTUL PENTRU CARE CANDIDEAZĂ |
1 | CV 345 | ECONOMIST |
Spitalul Municipal Tg.Secuiesc, ORGANIZEAZĂ în data de 16.02.2023, orele 10, în conformitate cu prevederile HG.1336/2022
CONCURS ÎN VEDEREA OCUPĂRII URMĂTOARELOR POSTURI VACANTE :
ECONOMIST 1 post vacant ( pe perioadă nedeterminată ) la Biroul de Contabilitate
CONDITII GENERALE
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
CONDITII SPECIFICE
- Să îndeplinească condițiile de studii prevăzute de Ordinul MS nr.1470/2011
- Să aibă 10 ani vechime în domeniul contabilității
Concursul se publică la data de : 26.01.2023
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, Tg.Secuiesc, Str.Fabricii, Nr.2/a, până în data de 08.02.2023 în intervalul orar: 8:00-14:00.
În data de 09.02.2023 se va afișa cu ,,admis” sau ,,respins” rezultatul selecției dosarelor de înscriere, pe baza îndeplinirii condițiilor de participare la concurs. În termen de 24 de ore de la afișarea rezultatului selectării dosarelor de înscriere, candidații respinși au dreptul să depună contestație. Rezultatul la eventualele contestații se va comunica în termen de 24 de ore de la expirarea termenului pentru depunerea contestațiilor.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
16.02.2023, orele 10.00: proba scrisă;
16.02.2023, orele 12.00: proba practică/ interviu
Datele de contact ale persoanei care asigură secretariatul comisiei de concurs :
Dóczé Tünde, Telefon : 0267 361469 interior 105
Tematica de concurs/examen este publicată pe site-ul Spitalului Municipal Tg.Secuiesc www.spitaltgsecuiesc.ro și sunt afișate la sediul spitalului.
MANAGER
CANEA-KOCSIS ANDRAS
Dosarul de concurs va cuprinde :
a) formular de înscriere la concurs
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.
j) chitanța taxă de concurs de 150 lei
Actele prevăzute la punctele 2, 3, 4, 5 și 6 vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
Concursul constă în următoarele etape:
– selecția dosarelor de înscriere la concurs
– proba scrisă
– interviu
Se pot prezenta la următoarea etapă/probă numai candidații declarați admiși la etapa/proba precedentă. Ocuparea posturilor se va face în ordinea descrescătoare a punctajelor finale obținute de candidații declarați admiși la finalul concursului.
Probele de concurs se vor desfășura la sediul Spitalului Municipal Tg.Secuiesc astfel :
Informații suplimentare , tematica și bibliografia pentru concurs se pot obține de la sediul unitatii : 0267361469 și pe site-ul unitatii, www.spitaltgsecuiesc.ro.
TEMATICA
1. Norme metodologice privind organizarea contabilității instituțiilor publice, planul de conturi și instrucțiunile de aplicare
2. Principii și reguli bugetare;
3. Atribuții și competențe privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice ;
4. Conținutul, modul de întocmire și utilizare a registrelor și formularelor privind activitatea financiară și contabilă ;
5. Obiectul si conținutul controlului financiar preventiv;
6. Norme generale privind documentele justificative și financiar contabile;
7. Formele de înregistrare în contabilitate;
8. Execuția bugetară în instituțiile publice;
9. Principii și reguli privind inventarierea elementelor de activ și pasiv .
BIBLIOGRAFIE
1. Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, titlurile VII si VIII;
2. Legea Finantelor Publice nr. 500/2002;
3. Legea contabilitatii nr. 82/1991 republicata;
4. Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale;
5. Ordonanta Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern si controlul financiar-preventiv;
6. Ordonanta Guvernului nr. 81/2003, privind reevaluarea si amortizarea activelor fixe aflate in patrimoniul institutiilor publice;
7. Ordinul M.F.P. nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv si a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfasoara activitatea de control financiar preventiv propriu;
8. Ordinul M.S. nr. 1043/2010 privind aprobarea Normelor metodologice de elaborare a bugetului de venituri si cheltuieli la institutiile sanitare finantat din venituri proprii;
9. Ordinul M.F.P. nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii.
10. HG nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fara plata si de valorificare a bunurilor institutiilor publice;
FISA POSTULUI
Anexa 1 la contractual nr………./…………….
Economist-Serviciul Financiar-Contabil
I.IDENTITATEA POSTULUI
Numele si prenumele salariatului:………………………………….
.Denumirea postului: Economist
Locul de munca: Biroul Financiar Contabil
Nivelul postului:Executie
Relatie:
- Ierarhic(control, indrumare,posture supervizate):
- Se subordoneaza:Directorului Financiar Contabil si Managerului
- Colaboreaza cu toate structurile unitatii, cu sefii de sectii, servicii,compartimente,birouri
- Functionale: cu toate structurile din spital
- Reprezentare: in limba competentei si a mandatului acordat de Manager sau Directorul Finanaciar-Contabil/Seful Serviciului Financiar-Contabilitate, in acest sens(organisme ale statului,alte unitati sanitare etc.)
II.NIVELUL DE STUDII SI EXPERIENTA NECESARA POSTULUI
PREGATIREA PROFESIONALA IMPUSA OCUPANTULUI: studii superioare cu profil economic.
STUDII: Absolvent de facultate cu profil economic.
EXPERIENTA NECESARA EXECUTARII OPERATIUNILOR SPECIFICE POSTULUI: experienta in specialitatea studiilor mimin 6 ani
CUNOSTINTE SI ABILITATI NECESARE: Cunostinte de operare PC, MS Office-nivel mediu. Aptitudini de organizare si control, de planificare, spirit de observatie
Abilitati de ascultare active, de comunicare, de corectitudine,flexibilitate, initiativa,promptitudine,dinamism,diplomatie
APTITUDINI SI DEPRINDERI NECESARE
Aptitudini de comunicare orala si scrisa, claritate si coerenta in exprimare;
Capacitate de analiza si de lucru cu cifre (abilitati numerice);
Trasaturi positive de caracter:exigenta,obiectivitate,spirit critic,consecventa in actiune;
Obiectivitate in aprecierea si analiza situatiilor economice,financiare si sociale, receptivitate, spirit de echipa
III.DESCRIEREA POSTULUI
Scopul general al postului:
Prestarea unor servicii ce intra in atributiile economistului din cadrul Serviciului Financiar-Contabilitate.
Descrierea sarcinilor/atributiilor/activitatilor postului:
In exercitarea activitatii, salariatului in cauza are responsabilitatea actelor intreprinse in cadrul activitatilor ce decurg automat si care ii sunt delegate.
Activitati principale:
Atributii specific:
1.Intocmeste notele contabile zilnice pentru balanta de verificare analitica si sintetica;
2.Participa la inventarierea intregului patrimoniu, annual, sau la nevoie;
3.Verifica toate documentele de inregistrare in contabilitate;
4.Sesizeaza seful ierarhic ori de cate ori documentele justificative primate spre inregistrare nu corespund din punct de vedere al legalitatii si realitatii datelor inscrise, totodata atragand atentia si celui care a intocmit si depus documentul respective;
5.Raspunde de intocmirea, circulatia si pastrarea documentelor justificative care stau la baza inregistrarilor contabile
6.Organizeaza contabilitatea conform prevederilor legale si raspunde de efectuarea corecta si la timp a inregistrarilor contabile, confrundand evidentele analitice cu cele sintetice;
7.Raspunde de intocmirea, circulatia si pastrarea documentelor justificative care stau la baza inregistrarilor contabile;
8.Organizeaza evidente tehnico-operative si asigura tinerea lor corecta si la zi;
9.Verifica intocmirea dopcumentelor justificative de cheltuieli sub aspectul formei,continutului si legalitatii operatiunilor;
10.Intocmeste balantele de verificare si verifica concordanta cu balantele de verificare sintetice si analitice la nivel de spital;
11.Urmareste contractele si comenzile de achizitii asocierea, acestora cu facturile fiscal emise de furnizori sesizand in scris orice depasire sau nerespectarea de angajament;
12.Urmareste si intregistreaza in contabilitate garantiile de participare la licitatii si garantiile de buna executie;
13.Verifica si proceseaza registrul de casa in programul informatic;
14.Urmareste debitorii si conturile contabile aferente precum si incasarea lor;
15.Salveaza pa statia de lucru (PC), verifica si proceseaza extrasele de cont letric si electronic;
16.Introduce extrasele de cont in programul informatic de contabilitate;
17.Intocmeste si intregistreaza in contabilitate facturile de client in cadrul relatiei cu contractuale cu Casa de Asigurari de Sanatate Covasna, si Directia de Sanatate Publica Covasna, alti clienti( Cabinet Medical Individual)etc, urmareste si verifica incasarea lor, lunar.
18.Intocmeste situatiile privind influentele salariale reultate din salarizarea personalului impreuna cu personalul salarizare si afctureaza catre Casa de Asigurari de Sanatate Covasna.
19.Intocmeste in colaborare cu biroul de statistica medicala, situatii care contin cheltuili aferente sectiilor spitalului;
20.Intocmeste situatiile lunare in relatia cu Ministerul Sanatatii in platforma “ monitorizarecheltuieli.ms.ro”;
21.Intocmeste bilantul contabil si anexele bilantului contabil;
22.Participa la definirea planului de investitii si reparatii capitale pentru imobilele, instalatiile aferente si celelalte mijloace fixe necesare activitatii specific si urmareste indeplinirea acestor planuri raportand periodic sau ori de cate ori este necesar despre desfasurarea acestora;
23.Realizeaza raportarile lunare catre ordonatorului principal de credite;
24.Urmareste executarea contractelor incheiate in legatura cu obiectul de activitate al spitalului;
25.Rapunde de indeplinirea sarcinilor si atributiilor prevazute in prezenta fisa de post, precum si a celor care i-au fost repartizate,conform pregatirii, prin acte si documente interne( decizii,dispozitii,note interne,note de serviciu,procedure formale alte norme reguli si procedure interne);utilizeaza posta electronica a unitatii;
26.Raspunde de intocmirea, circulatia si pastrarea documentelor justificative care stau la baza inregistrarii in contabilitate, eliberarea acestora altor personae, fiind interzisa fara aprobarea prealabila a managerului sau conducatorului serviciului financiar-contabilitate;
27.Isi insuseste legislatia Financiar-Contabila in vigoare, pe care o aplica de indata pe domeniul sau de activitate;
28.Indeplineste alte sarcini de serviciu incredintate de seful direct sau de Manager in functie de necesitatile unitatii, in limita legii si competentelor.
B.Atributii suplimentare( dupa caz):
Colaboreaza la intocmirea Bugetului de Venituri si Cheltuieli cu listele de investitii al spitalului;
C.Alte obligatii:
Respecta regulile privind exploatarea echipamentelor din dotare;
Isi desfasoara activitatea in mod responsabil, conform reglementarilor profesionale si cerintelor postului
Utilizeaza resursele existente, exclusive in interesul spitalului
Raspunde pentru nesesizarea sefului ierarhic asupra oricaror probleme aparute pe parcursul derularii activitatii.
Semneaza condica de prezenta la inceputul si la sfarsitul programului cu evidentierea orelor de inceput si sfarsit de program.
IV. DESCRIEREA RESPONSABILITATILOR POSTULUI
1.Privind regulamentele/procedurile de lucru
Cunoaste si respecta prevederile Regulamentului Intern, Regulamentului de Organizare si Functionare si a procedurilor si instructiunilor de lucru privitoare la atributiile postului;
Respecta codul de conduit a spitalului;
Pastreaza confidentialitatea informatiilor si a documentelor legale;
Respecta normele generale de protectia muncii, PSI,SSM,PC si SU;
Asigura pastrarea secretului professional privind activitatile ce se desfasoara in cadrul spatiului de lucru;
Respecta confidentialitatea datelor financiar-contabile din Serviciul Finanaciar Contabilitate;
Raspunde pentru neindelinirea sarcinilor de serviciu.
2.Principalele responsabilitati privind S.M.C/S.C.I.M
Cunoasterea politicii in domeniul calitatii si orientarea intregii activitati in sensul atingerii obiectivelor stabilite la nivelul sau;
Respectarea procedurilor interne, stabilite prin implementarea sistemului de control intern managerial, aplicabile activitatii desfasurate;
Respectarea procedurilor caracteristice serviciului Financiar-Contabililate si a altoe documente specific Structurii Managementului Calitatii/Sistemului de Control Intern Managerial-S.M.C./S.C.I.M.
V. INDICATORI GENERALI DE PERFORMANTA
1.Indicatori de calitate
Calitatea muncii prestate este cuantificata prin spiritual de ordine si disciplina, relatie rapida in situatii de urgenta, abilitati de comunicare, corectitudine,flexibilitate, initiative, promptitudine, dinamism, diplomatie, deschiderea pentru nou si nu in ultimul rand calitatea situatiilor finanaciar-contabile de care raspunde.
2.Crierii de evaluare
Cunostinte si experienta profesionala;
Gradul de realizare a atributiilor de serviciu;
Promptitudine si operativitate in realizarea atributiilor de serviciu prevazute in fisa postului;
Disponibilitate la effort suplimentar, adaptare la complexitatea muncii.
VI.PERIOADA DE EVALUARE A PERFORMANTELOR
Evaluarea performanetlor se realizeaza anual.
Prezenta fisa a postului nu are caracter limitativ.
Fisa postului este valabil pe intreaga perioada de desfasurare a contractului individual de munca, putand fi reinnoita in cazul aparitiei unor noi reglementari legale sau, ori de cate ori este necesar.
Pentru neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a sarcinilor de service, salariatul raspunde disciplinar,conventional sau penal, dupa caz.